Marius Croitoru, mesaj pentru Dan Petrescu: 'Vă daţi seama ce am realizat dacă se teme de noi?'

Dan Petrescu i-a supărat pe oficialii celor de la FC Botoşani.

 

Antrenorul CFR-ului i-a acuzat pe moldoveni că au avut parte doar de arbitraje favorabile, iar Marius Croitoru n-a rămas dator.

 

"Avem lot, aveam valoare, în schimb, nu pot să fiu de acord cu el că avem arbitraje. Dar vă daţi seama ce am putut realiza noi dacă domnul Petrescu, care a fost la un pas să elimine Sevilla, se teme de noi? Înseamnă că are dreptate, suntem buni, avem echipă, valoare. De arbitraje să vorbească de echipa dumnealui, nu de echipa noastră. Nu mă tem de nimeni, nu am teamă de nimeni, pregătesc meciul ca un meci normal. Chiar dacă lumea nu mă crede, eu nu mă pot gândi la campionat din mai multe puncte de vedere. Chiar dacă este treaba lor cum au luat unii campionatul, pe mine mă interesează în primul rând dacă aş putea să termin în preajma acestui loc 3. Pentru mine ar fi o performanţă incredibilă" , a declarat la telekomsport.ro Marius Croitoru.

 

Reacția vine după ce Dan Petrescu a făcut declarații despre echipa de la Botoșani.

 

"Cei de la Botoşani se gândesc să ia campionatul, staţi liniştiţi, vă spun eu. Au lot, au arbitraje, au bani, au de toate.  Dar ei sunt şmecheri, spun că nu vor. Dacă o fură alţii, sunt fraieri. Dar eu nu o fur pe-asta. Toată lumea care e în play-off, când începe acum sunt 4-5 puncte, toate vor să câştige campionatul sau să fie în primele trei. E clar că nu o să o declare, pentru că presiunea ar fi mult prea mare pe ei" , declara Dan Petrescu, la finalul săptămânii trecute.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store