Marius Budăi, șeful de campanie al PSD Botoșani la alegerile locale: ”Toți candidații social-democrați vor fi într-un dialog direct cu botoșănenii”

Deputatul PSD Marius Budăi, desemnat de forul de conducere al PSD Botoșani, șeful de campanie pentru alegerilor locale la nivel județean,

 

Marius Budăi a anunțat astăzi că toți candidații social-democrați vor fi în contact direct pe toată perioada campaniei electorale pentru a le prezenta cetățenilor obiectivele de investiții pe care le-au realizat și pe cele care urmează să le pună în practică în următorii 4 ani.

 

„Voi face echipă cu Doina Federovici la Consiliul Județean și cu Cosmin Andrei la primăria municipiului Botoșani. Am încredere în amândoi. Sunt doi profesioniști, oameni cu experiență, care s-au pus de la începutul carierei lor politice în slujba cetățenilor. Sunt doi oameni care au dovedit că pot face performanță în administrație, la nivel local și la nivel central. Alături de toți colegii mei candidați le voi prezenta botoșănenilor ce realizări concrete avem la nivel local și ce obiective de investiții ne propunem pentru următorii 4 ani pentru a ridica nivelul de trai din Botoșani”, a declarat Marius Budăi.

 

La o lună de zile de la aruncarea în spațiul public a celei mai mari gogoși electorale, marele plan al PNL pentru relansarea economiei, rezultatul e zero.

 

„Toți colegii mei care vor candida pentru primăriile din județ, pentru consiliile locale și pentru Consiliul Județean se vor consulta cu locuitorii din fiecare comunitate. Botoșănenii vor lucruri concrete care să le asigure siguranța unui trai mai bun acolo unde trăiesc. Oamenii s-au săturat de planuri economice închipuite și de minciuni cu miliarde de euro pe hârtie, dar în realitatea le sunt amputate pensiile părinților și bunicilor și alocațiile copiilor. Sănătatea și siguranța oamenilor este pe primul loc pentru noi, cei de la PSD. Data alegerile locale va depinde doar de aceste două aspecte”, a subliniat Marius Budăi.

 

(Comunicat PSD Botoșani)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store