Marius Budăi premiat de PSD cu o nouă funcție după demisia în scandalul căminelor groazei

Fostul ministru al Muncii este la al doilea mandat de deputat.

 

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi,  aflat la al doilea mandat de deputat, preia şefia Comisiei de Administraţie publică din Parlament. Alfred Simonis rămâne preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor.

 

Liderii PSD au decis ca Alfred Simonis să rămână în funcţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, în postul lăsat vacant de Marcel Ciolacu, scrie Hotnews.

 

Pe lângă Alfred Simonis (preşedinte interimar), PSD va avea încă patru funcţii în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor: Daniel Suciu (vicepreşedinte), Alexandra Presură şi Gabriel Zetea (secretari), în timp ce Mitică Mărgărit va fi chestor, susţin sursele citate.

 

În conducerea Senatului, PSD va deţine patru funcţii: Robert Cazanciuc şi Paul Stănescu vor fi vicepreşedinţi, Ion Mocioalcă va ocupa funcţia de secretar, în timp ce Marius Duncă va rămâne chestor.

 

Liderul grupului PSD din Senat va fi fostul ministru al Culturii Lucian Romaşcanu, în timp ce grupul PSD din Camera Deputaţilor va fi condus de Ciprian Şerban.

 

Marius Budăi a demisionat de la șefia Ministerului Muncii la jumătatea lunii iulie, la o săptămână și jumătate de la perchezițiile făcute la azilele din Ilfov în care aveau loc abuzuri de neimaginat - bătrânii și pacienții cu dizabilități erau bătuți, înfometați, ținuți cu răni până la os și plini de fecale.