Marius Budăi NU semnează: Mai bine îmi dau demisia și mă duc acasă liniștit!

Ministrul Muncii a anunțat că „mai bine demisionează” decât să semneze o reformă „care să îi sărăcească pe români până în 2070”.

 

Marius Budăi a vorbit despre reforma pensiilor din România în marja unui procent mai mare decât 9,4% fixat în PNRR de fostul ministru Cristian Ghinea.

 

Muncii spune că „mai bine demisionează” decât să semneze o reformă „care să îi sărăcească pe români până în 2070”. Acesta a spus că UE „nu ne poate încorseta în procentul de 9,4%”.

 

„Inechitățile din sistem nu se pot rezolva cu un procent de 9,4% din PIB. S-a vorbit despre flexibilizare în acest sens”, a declarat Marius Budăi, joi seara, la Legile puterii, cu Alexandra Păcuraru.

 

„În conferința de presă comună cu comisarul (Nicolas Schmit, comisarul european pentru Locuri de Muncă și Drepturi Sociale – n.red.) s-a vorbit despre flexibilizare și de lupta împotriva sărăciei”, a menționat ministrul Muncii.

 

„Eu, Marius Budăi, nu voi semna nicio reformă, dar nicio reformă care să îi sărăcească pe români până în 2070. Mai bine îmi dau demisia și mă duc acasă liniștit!

Atât timp cât am susținerea președintelui partidului Marcel Ciolacu și a întregului PSD și am sarcina să combat sărăcia în România, asta voi face!”,

Marius Budăi, ministrul Muncii

 

Despre creșterea PIB-ului pentru pensii, adică pentru ca acel procent de 9,4% prevăzut în PNRR pentru reforma pensiilor, Marius Budăi a reamintit că „media Uniunii Europene cu plata pensiilor în PIB este de 12,5-13%. Dacă unii economiști își doresc ca cetățenii românii să fie săraci, este opinia lor. Dacă crede cineva că 9,4% împacă inechitățile din sistem, va spun ca e o mare eroare”.

 

„Eu vă garantez, scriu și pe hârtie, că inechitățile din sistem nu se pot rezolva în acest procent de 9,4%. Toate chestiunile astea sunt probate de români”, a mai spus Marius Budăi.

 

Despre reducerea aparatului bugetar, pentru scăderea cheltuielilor cu personalul supradimensionat de la stat, Marius Budăi a anunțat că la ministerul pe care-l conduce chiar mai este nevoie de oameni.

 

„Este o analiză pe care trebuie să o facă fiecare minister in parte. Eu am facut-o si in 2019, când am avut onoarea să fiu ministru. La Ministerul Muncii mai avem nevoie de lucrători”, a adăugat Marius Budăi.