Marinar venit tocmai din Singapore, a făcut accident la câteva ore după ce soţia sa a născut: N-am dormit de două zile – FOTOGALERIE

Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului de la Hudum era extrem de obosit.

 

Bărbatul se afla la volanul unui autoturism marca VW Passat și venea spre municipiul Botoșani, de la Suceava unde tocmai îi născuse soția. Se afla în mașină cu cel de-al doilea copil, o fetiță care avea în jur de șase ani. Se afla pe bancheta din spate cu centura pusă și acest lucru a salvat-o după impactul violent.

 

Tatăl ei, marinar de profesie tocmai s-a întors din Singapore și era extrem de obosit după un drum de două zile.

 

”Am dormit doar două ore pe avion, atât. Sunt extrem de obosit, dar am fost la Suceava, soția mea a născut”, a fost explicația bărbatului imediat după accident.

 

El a adormit la volan și astfel a ajuns pe contrasens unde a izbit frontal camioneta care circula regulamentar. Culmea, din ambele maşini au suferit leziuni copii, pentru că în maşina cealaltă se afla o femeie cu o fetiță în brațe.

 

Ambele fete au fost duse la Secția de Pediatrie pentru consult general și îngrijiri de specialitate.

 

”Am vorbit cu fetița, este bine, purta centura”, spunea bărbatul care a adormit la volan.

 

Imediat după impactul violent, botoșăneanul și-a luat în brațe fetița care era speriată de accidentul în care a fost implicată alături de tatăl ei.

 

El a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Ambele autovehicule au fost avariate în partea frontală.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store