Marian Murariu, adevărul despre postul de viceprimar : Nu sunt un vânător de funcții!

Tânărul viceprimar Marian Murariu a bifat deja în calendarul de pe birou două luni de zile de când s-a așezat efectiv pe fotoliul administrativ. Cât de mult sau cât de puțin a reușit să se integreze în administrația publică locală de la Botoșani știe doar domnia sa. În exterior, este persoana care în momente oficiale nu schițează nici măcar o umbră de zâmbet și care, cel puțin pentru moment, își tratează misiunea din fruntea Primăriei cu extrem de mare seriozitate.

 

Deocamdată nu am întâlnit nimic dificil

Cum vă simțiți la două luni de zile de la instalarea pe funcție?

M.M. - Mă simt foarte bine, îmi place ceea ce fac, recuperez repede lipsa de experiență în administrație pe care o aveam și mi se pare că am intrat destul de repede în atribuțiile pe care le am.

 

Care parte vi s-a părut cea mai dificilă în activitatea desfășurată până la momentul prezent?

 

M.M. - Nu mi s-a părut că ar exista o parte mai dificilă decât cealaltă, fiecare atribuție are caracteristicile si gradul ei de complexitate. Mi se par lucruri normale, deocamdată nu am întâlnit  nimic dificil de făcut în exercitarea atribuțiilor de viceprimar.

 

Asta înseamnă că ați reușit cumva să vă acomodați…

 

M.M. - Da, am reușit să mă acomodez și îmi place ceea ce fac. Îmi plac in special subiectele legate de construcții unde am cunoștințe în domeniu.

 

Există vreo diferență între ceea ce vă imaginați că va fi aici înainte de a veni efectiv și ceea ce ați găsit?

 

M.M. - Nu mi-am imaginat prea multe înainte, iau lucrurile ca atare…

 

Dar v-ați gândit cum o să fie la momentul în care veniți în Primărie, având în vedere că era un domeniu nou de care în trecut nu v-ați lovit

 

M.M. - Eram foarte curios cum o să fie. Cu toate astea am încercat să nu îmi imaginez prea mult, ci să iau lucrurile pur si simplu așa cum sunt. Nu îmi fac o idee preconcepută dinainte. Colaborez foarte bine cu toată lumea, să dea Dumnezeu să fie așa și de acum înainte.

 

Nu o să vă întreb cum este colaborarea cu primarul Flutur, pentru că știu deja răspunsul..

 

M.M. - Adică…

 

O să spuneți că este foarte bună..

 

M.M. - Deocamdată este foarte bună și sper să rămână așa.

 

PSD are legătură mai strânsă cu oamenii

 

De ce PSD?

 

M.M. - Pentru că este un partid aproape de oameni, mi se pare partidul cel mai aproape de oameni. Și cred că doctrina de stânga mi se potrivește mai bine. Partidul vine în întâmpinarea problemelor oamenilor, a oamenilor de rând, în special,  prin politici sociale. Consider că, dintre  toate partidele, PSD are legătura cea mai strânsă cu oamenii.

 

Dar cum ați ajuns efectiv în PSD?

 

M.M. - Există și o tradiție la mine în familie, tatăl meu este membru PSD, dar pe lângă tradiția din familie, au fost convingerile mele personale de a ajuta oamenii, in special pe cei cu nevoi, de a le oferi sprijin, de a face bine societății , în general.

 

Și v-ați regăsit efectiv în acest partid?

 

M.M. - Da. Repet, este partidul cel mai aproape de oameni și de nevoile lor.

PSD-ist de doi anișori

Când ați semnat adeziunea pentru a intra în PSD?

 

M.M. - În urmă cu doi ani de zile. Dar cu toate că adeziunea am semnat-o acum doi ani, prin intermediul tatălui meu, care este de mult timp membru PSD si a fost consilier local și consilier județean, am ținut legătura cu politica mult. Sunt la curent cu multe lucruri. Pe de o parte păstrez tradiția din familie, dar pe lângă tradiția din familie, este vorba despre convingerile mele personale. Dacă nu aș fi crezut, nu aș fi intrat aici. Îmi doresc să ajut oamenii cât mai mult.

 

Și cum s-a ajuns ca dv. să fiți în cărți pentru funcția de viceprimar, bănuiesc că au fost niște negocieri interne la PSD pentru desemnarea celui de-al doilea viceprimar?

 

M.M. - Am fost plăcut surprins să fiu propus de colegii mei. Eu nu mă gândisem la lucrul acesta. A venit propunerea din partea colegilor mei. Le-am cerut timp de gândire, nu am acceptat imediat. Am analizat foarte atent ceea ce presupune aceasta funcție, abia apoi am făcut pasul decisiv.

Nu sunt un vânător de funcții

De ce?

 

M.M. - Pentru că implică multe responsabilități, trebuie să îți asumi multe lucruri în momentul în care intri pe o funcție de genul acesta.

 

V-ați consultat și cu familia în luarea deciziei?

 

M.M. - Evident. În primul rând cu tatăl meu care are experiență în politică, cu sora mea care a studiat la  Facultatea de Științe Politice din București și este o persoană foarte inteligentă, cu mama mea care de asemenea are o viziune foarte amplă asupra vieții, cu alți  prieteni, persoane foarte capabile, inteligente, cu multă experiență de viață care m-au sfătuit în acest sens. Nu am luat decizia întâmplător, m-am consultat foarte mult și cu colegii mei din partid, apoi am acceptat. Nu sunt un vânător de funcții. Am cumpănit foarte mult înainte de a accepta.

Ideal era ca dl. Portariuc să fie primar

 

Pe perioada campaniei s-a stabilit?

 

M.M. - La începutul campaniei electorale nu am știut lucrul acesta și nici nu-mi imaginam în acel moment că voi ajunge în postura de viceprimar. Credeam că voi rămâne să lucrez la firma mea și voi fi și consilier local. A trebuit să renunț la firmă. Stau până târziu la Primărie, am avut seri în care am plecat și la ora 22:00 de aici. Caut să fac totul la timp și îmi place să analizez fiecare document, pagină cu pagină. La început mi-a luat ceva timp ca să fac lucrul acesta, apoi am căpătat viteză. Îmi place să fiu un adevărat profesionist. Pe măsură ce am asimilat responsabilitățile funcției lucrurile au căpătat deja un alt elan. Pot afirma că deja am intrat în treapta a doua de viteză și sper ca în scurt timp să ajung în viteza a cincea.

 

Dv. cum ați resimțit noaptea de 5 iunie când Ovidiu Portariuc a pierdut Primăria în condițiile în care probabil v-ați gândit că veți veni aici din postura de viceprimar al primarului Portariuc?

 

M.M. - Ideal era ca dl. Portariuc să fie primar. Ideal. Am fost supărat pentru dlui. Supărarea pentru dlui a fost mai mare decât bucuria că am intrat consilier local. Dar, asta este politica.

 

Îmi propun să fiu foarte profesionist

Ce ați reușit să realizați până la momentul actual din postura de viceprimar?

 

M.M. - Prin atribuțiile pe care le am, mă ocup îndeaproape de urbanism, pe partea de întreținere și reparații străzi coordonez lucrările și urmăresc să se facă totul de calitate și la timp.Sunt foarte atent la toate aspectele și sper ca în momentul în care se vor termina lucrările să mă mândresc cu cartierul Maxim Gorki. Este prima lucrare mai mare. Au mai fost și lucrări de plombări, dar acestea sunt operațiuni curente, normale. De asemenea, acord mare atenție tuturor atribuțiilor pe care le am.

 

Ce vă propuneți să realizați în continuare în acest mandat?

 

M.M. - Îmi propun să fiu foarte profesionist și să rămână lucruri bune în urma mea. Sunt conștient că activitatea de viceprimar este o chestiune temporară. Dar, când voi privi în urmă, să spun și toată lumea confirme că viceprimarul Murariu a făcut doar lucruri bune.