Maria Ţiprigan şi-a convocat liderii sindicali la şedinţa anuală

 

Conducerea Sindicatului Învăţămîntului Preuniversitar şi.a convocat liderii sindicali din teritoriu la o şedinţă care este organizată anual, la început de an şcolar. Acţiunea s-a ţinut în cantina Colegiului Naţional AT Laurian, cu o participare numeroasă a membrilor acestui sindicat dar şi a inspectorului şcolar general Ada Macovei, împreună cu inspectorul şcolar general adjunct, Daniel Botezatu. În cadrul întîlnirii au fost puse pe tapet o serie de probleme cu care se confruntă sistemul educaţional botoşănean cum ar fi disponibilizările operate în rîndul personalului didactic şi auxiliar, numărul de norme limitate şi faptul că un număr însemnat de profesori titulari au preferat să iasă din sistem. De asemenea, întrebările cadrelor didactice şi-au găsit un răspuns din partea reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean.