”Marea veste” de la Consiliul Județean – Peste 3 ANI de zile va dura realizarea drumului de 73 de milioane de euro – VIDEO

Se tot vorbește despre acest drum strategic însă de când la Consiliul Județean președinte era Florin Țurcanu. Și se va mai vorbi mulți ani de acum încolo pentru că, se pare că realizarea acestui demers este unul de durată.

 

Astăzi, consilierii județeni s-au reunit în ședință extraordinară pentru aprobarea unor proiecte de interes și care erau considerate a fi urgente.

 

Cinci au fost pe ordinea de zi, unul a fost retras dintr-un motiv tehnic, restul vizau în marea lor parte, pregătirea documentației pentru marele proiect privitor la drumul strategic.

 

S-au stabilit indicatorii tehnico-economici precum și contribuția CJ-ului.

 

„250 de miliarde de lei vechi, asta înseamnă 4 milioane de euro. Așa de mare este contribuția CJ-ului?”,

a fost reacția lui Gheorghe Sorescu, fostul șef al județului

 

Otilia Moruz, directorul Direcției de Dezvoltare și Promovare din CJ a fost cea care s-a ridicat pentru a oferi explicații.

 

”Ținând cont de condiționalitatea pe care o avem menționată în raportul de specialitate, care prevede că proiectele realizate în parteneriat între două județe, pot avea o valoare a cheltuielilor eligibile maximă de 6,99 milioane de euro. Cheltuieli eligibile. Noi am inclus aici cheltuielile neprevăzute. Și nu e obligatoriu să fie cheltuită”,

Otilia Moruz, directorul Direcției de Dezvoltare și Promovare

 

Lui Gheorghe Sorescu, în continuare suma i s-a părut extrem de mare, cu considerația că bugetul Județului nu dispune de acești bani.

 

”Având în vedere că durata de execuție este preconizată la 33 de luni, deci vorbim de trei ani și ceva și că este o sumă estimată, diverse și neprevăzute nu e obligatoriu să fie cheltuite. Este o sumă la care trebuie să ne angajăm”,

Otilia Moruz, directorul Direcției de Dezvoltare și Promovare

 

Peste 3 ani de zile doar executarea efectivă a lucrărilor.

 

Fără licitație și eventuale depuneri de contestații și termene pentru soluționare.

 

Proiectul drumului strategic este gândit a fi implementat în parteneriat cu CJ Iași și are o valoare de aroximativ 73 de milioane de euro. Urmează să fie depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 – Axa prioritară 6 – îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională.

 

Consiliul Județean Botoșani va avea rolul de lider.

 

Drumul strategic ce străbate cele două județe va avea o lungime totală de 106 km din care peste 66% reprezintă drumuri pietruite.

 

Traseul se desfășoară astfel:

 

Tronson 1 – DJ 282 H asigură legătura între Șipote și limita cu județul Botoșani, prin localitățile Șipote și Iazu nou

Tronson 2 – DJ282H asigură legătura între limita județului Iași – Rediu – Răuseni – Călărași

 

Tronson 3 – DJ282 asigură legătura între Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Florești – Jijia – Buimăceni – Albești – Mășcăteni – Trușești – Buhăceni, Dângeni, Hănești

 

Tronson 4 – DJ 297 asigură legătura între DC 29 D – Blândești – Cerchejeni, Sulița Cheleș – Lunca – Cernești – Todireni

 

Tronson 5 – DJ 294 asigură legătura între DJ 282 Dângeni – Mihălășeni