Marcu şi Ţurcanu cam pun directori la Botoşani peste capul prefectului

 

„Până acum nu am fost întrebat de o eventuală schimbare a vreunui director”, a afirmat vineri dimineaţă primul reprezentant al Guvernului în judeţ cu privire la preconizatele înlocuiri de la nivelul serviciilor publice deconcentrate.

Deşi atât liberalii, cât şi social-democraţii au anunţat mai mult sau mai puţin oficial numiri de noi directori, iar unele dintre acestea au şi avut loc, nominalizările se înfăptuiesc fără consultarea prefectului. S-au înlocuit deja toţi şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean, directorii Casei Corpului Didactic şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. „La APIA a fost o decizie luată de către ministrul coordonator, deci nu am fost întrebat”, a afirmat Adrian Constantinescu.
CITEŞTE ŞI:
 Directori „în genunchi” la „Împăratul” judeţului
Acesta nici nu vede ceva anormal în faptul că în unele astfel de cazuri numirile se fac fără ca în prealabil să poarte cu liderii USL discuţii pe această temă. „Este dreptul şi obligaţia lor să pună acolo persoane în care dânşii au încredere, ministerul respectiv care coordonează deconcentrata respectivă”, a declarat prefectul. După preluarea puterii de către USL şi mai pregnant în urma câştigării alegerilor locale o mulţime de directori au început să-l viziteze pe Florin Ţurcanu, copreşedintele USL Botoşani.