Marcu după demisia lui Câmpanu : S-ar putea să mai apară şi alte surprize

 

Social-democraţii botoşăneni nu au purtat nici o discuţie cu fostul vicepreşedinte al UNPR pe tema demisiei şi a votării moţiunii de cenzură. Cel puţin asta susţine liderul judeţean al PSD.

„Eu cred că, pur şi simplu, a ajuns la concluzia că electoratul care l-a votat şi l-a trimis în Parlament nu se mai simte reprezentat de Guvernul Boc”, ne-a declarat Gheorghe Marcu. Acesta crede că este încă prematur să se discute despre o intrare a lui Livu Câmpanu în PSD şi spune că nu s-a întîlnit marţi cu acesta nici înainte, nici după ce s-a făcut public că senatorul a demisionat din UNPR şi va vota moţiunea. În schimb, preşedintele PSD Botoşani nu exclude posibilitatea ca şi alţi parlamentari din Botoşani să îi urmeze gestul fostului lider UNPR. „Noi sperăm că vom convinge şi alţi parlamentari şi cetăţenii din colegiile parlamentarilor PDL îi vor convinge să voteze moţiunea datorită faptului că au depus jurămînt faţă de ţară şi popor, nu faţă de un partid”, a mai spus senatorul.