Liderul judeţean al social-democraţilor era foarte afectat duminică noapte de rezultatele alegerilor de la Corni. Gheorghe Marcu a repetat în mai multe rînduri că el şi organizaţia pe care o conduce au făcut tot ce au putut pentru obţinerea unui rezultat bun.
La aproximativ două ore după închiderea urnelor el le-a adresat cîteva cuvinte celor care s-au implicat în campania tocmai încheiată.
„Acum circa o lună de zile ne-am întîlnit pentru prima data. A fost o echipă foarte bună, cred că ne-am înţeles foarte bine, am făcut şi prietenii noi. Este şi amărăciune… S-a creat şi o echipă, mai facem corecţii la echipă, funcţie de fiecare cum s-a implicat şi la anul să reuşim să cîştigăm. Nu trebuie să ne lăsăm învinşi”, le-a spus
senatorul celor prezenţi la centrul de campanie al PSD din comună. El nu şi-a ascuns însă dezamăgirea faţă de modul în care s-a ajuns să se voteze în Botoşani, unde în opinia sa lumea poate fi atît de uşor influenţată de acordarea unor pachete cu alimente, uitînd că oamenii care le dau aceste lucruri fac parte din partidul care le-a tăiat pensiile, salariile, subvenţiile, ajutoarele sociale.
„Aţi votat aşa, nu trebuie să vă mai plîngeţi. Sunteţi de acord cu ceea ce s-a întîmplat la nivel de ţară cu efect la nivelul comunei Corni”, este mesajul pe care
preşedintele PSD Botoşani le-a spus social-democraţilor din Corni că trebuie transmis oamenilor.
„Nu mai cred în nimic, sunt prea supărat. Dacă nici acum nu s-a mai muncit în campanie…”, a concluzionat
Marcu. Misiunea de a informa conducerea centrală de rezultatele alegerilor de la Corni i-a revenit deputatului Andrei Dolineaschi.