Marcu despre banii pentru primării: Orgoliile unora depăşesc înţelegerea

 

Preşedintele Filialei Judeţene a PSD a afirmat cu privire la modul în care s-au distribuit sumele din cote defalcate pentru primării că îşi va menţine poziţia iniţială privitoare la hotărârea de Consiliu Judeţean, neluând în calcul varianta unor negocieri.
Liderul social democrat a afirmat că a purtat o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac în urma căreia nu s-a ajuns la vreun consens. „Eu am încercat şi am invitat la discuţii şi pe dl. Ţâbuleac, am mai vorbit şi cu dl. Ţurcanu, în opinia mea cred că pretenţiile actualei puteri sunt mult prea mari şi parte dintre cei care iau decizii acum uită ce au făcut anul trecut. Nu au această capacitate ca măcar să facă aceste corecţii, eu cred că rămânem numai la stadiul de a face declaraţii publice şi în realitate nu dorim să rezolvăm problema deblocării acestor bani. Nu este vina noastră, anul trecut primarii PSD au fost furaţi de circa 27 de miliarde, anul acesta nu am solicitat mai mult de 20 de miliarde şi restul am lăsat să se împartă cum doresc celelalte forţe politice şi funcţie de necesităţile locale. Nu am avut înţelegere, mergem mai departe. De multe ori orgoliile unora depăşesc capacitatea de înţelegere”, a declarat Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani.