De Ziua Mondială a Sănătății, pe 7 aprilie, la Botoșani va avea loc Maratonul Resuscitării.
Serviciul de Ambulanță Botoșani, în parteneriat cu Uvertura Mall Botoșani, vă invită de la mic la mare la Maratonul Resuscitării „Vino și învață să salvezi o viață!” - curs interactiv de resuscitare cardio-pulmonară.
Maratonul resuscitării este un eveniment public organizat sub forma unui curs de prim ajutor având ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul populației asupra dobândirii cunoștințelor de prim ajutor, prin instruirea unui număr cât mai mare de participanți.
„Manevrele de resuscitare înseamnă în primul rând compresiuni toracice, care pot fi făcute de o persoană care a urmat sau nu un curs de Suport Vital de Bază( BLS). Pentru că în momentul în care sună pentru un astfel de caz, la celălalt capăt al firului va fi un om instruit, cu cunoștințe medicale , un dispecer 112, care îl va putea îndruma cum trebuie să procedeze. Evident, reacția imediată a fiecăruia dintre noi este solicitarea Ambulanței. Dar, până la sosirea ei, trec câteva minute sau chiar zeci de minute, iar în astfel de cazuri orice clipă contează. Singurul care poate ține în viață un om inconștient, care nu respiră, este chiar cel de lângă el.
Dacă vrem cu adevărat să salvăm pe cineva, trebuie să facem chiar noi, oriunde ne-am afla, manevrele de resuscitare, respectiv compresiuni toracice, practic noi suntem șansa acelui om la viață până la sosirea echipajului. Aici vorbim despre cea mai gravă urgență, oprirea neașteptată a inimii”,
Eduard Gurău, manager interimar SJA Botoșani.
Ce trebuie să știm când avem o persoană care își pierde cunoștința este ABC - Airway , Breatingh, Circulation ! La A verificăm dacă căile aeriene sunt libere cu ridicarea capului prin hiperextensia capului pentru eliberarea căilor aeriene, la B -verificăm dacă acea persoana respiră și C - începem masajul cardiac extern care asigură circulația sângelui și duce oxigen la creier ! Dacă persoana este conștientă, o punem în poziția laterală și sunăm la 112 !
Botoșănenii sunt așteptați pe 7 aprilie, la etajul trei de la Uvertura Mall, între 11:00 -17:00. Participarea este gratuită.