Centrul Istoric al municipiului a fost joi seară animat de persoane de diverse etnii care au luat loc pe scaunele rânduite frumos în fața scenei și s-au bucurat de un mini-concert cu muzică duioasă, marca Filarmonica de Stat Botoșani și o proiecție de film interesantă despre tradițiile minorităților din România și cum sau cât de bine se simt ele printre noi.
Totul a fost posibil prin implementarea unui proiect cu finanțare comunitară și prin intermediul căruia s-a organizat în perioada 3 – 5 septembrie, la Festivalul Diversităţii Multiculturale, ce va avea loc în Centrul Istoric al municipiului Botoșani. Evenimentul este organizat de Primăria Botoșani, alături de Primăria Bistrița şi Asociaţia „Iubire şi Încredere” Iaşi, în cadrul proiectului “Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în judeţele Botoşani, Bistriţa–Năsăud şi Iaşi’’.
Startul festivalului a fost dat joi dimineaţă, când zona Centrului Național de Informare și Promovare Turistică s-a animat cu standuri de prezentare a minorităţilor şi ateliere pentru copii. Spre seară a fost proiectat în aer liber filmul proiectului, care a ilustrat povestea minorităților din cele trei județe partenere. În public s-au aflat botoșăneni din toate categoriile de vârstă și etnie, de la copii până la fete tinere sau adulți.
Acesta este cel de-al treilea festival multicultural din cadrul proiectului, după ce în lunile mai și iunie au fost organizate evenimente similare la Iaşi şi Botoşani.
Proiectul “Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în judeţele Botoşani, Bistriţa–Năsăud şi Iaşi’’ face parte din Programul PA17/RO13 – „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european” finanţat prin Granturile SEE 2009 – 2014, program gestionat de Ministerul Culturii–Unitatea de Management a Proiectului. Valoarea proiectului este de 863.268,95 lei, reprezentând în proporţie de 100% finanţare nerambursabilă din fonduri SEE şi de la Guvernul României.
[[galerie-foto]]