Manole a fost schimbat de la conducerea APIA-  VEZI cu cine

 

Prima „victimă” de la Botoşani a actualei puteri este directorul executiv interimar al Agenţiei de Plăţi şi pentru Agricultură (APIA) care a fost schimbat din funcţie începând cu data de 21 mai 2012.
 
În locul său a fost numit cu titlu de interimar Liviu Zaharia, salariat în cadrul acestei instituţii încă din anul 2006 şi care a primit o decizie pentru ocuparea funcţiei de conducere începând de astăzi, luni 21 mai. În aceste condiţii, Gheorghe Manole va reveni pe postul pe care l-a avut suspendat în cadrul Direcţiei Agricole Judeţene Botoşani. „În aceste condiţii eu mă întorc la DADR de unde am plecat pe postul de inspector în cadrul compartimentului OMG şi fertilizare”, a declarat Gheorghe Manole. Liviu Zaharia este susţinut pe funcţia de conducere de PNL şi va ocupa postul pe perioadă determinată, până la organizarea unui concurs de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.