În doar jumătate de an Partidul Național Liberal s-a prăbușit la Botoșani. Între alegerile locale de la începutul lunii iunie și cele din decembrie liberalii înregistrează o diferență uriașă de voturi în minus.
Iar o analiză amănunțită arată că, deși pare greu de crezut, peste 21.000 de oameni care la locale au mers pe mâna liberalilor, la generale au pus ștampila pe PSD.
Mai exact, la alegerile locale, la Consiliul Județean, unde este cel mai pur vot politic, PSD a obținut 46,54% din sufragii, iar PNL 36,71%. În condițiile în care partidele care au participat la parlamentare au obținut, cu o diferență de maxim un procent, aceleași scoruri de la locale, iar Uniunea Salvați România, care la București s-a dus spre 30%, la Botoșani abia a făcut 3%, PNL a coborât de la peste 36% la peste 20%. Practic, a pierdut aproape 16% în doar șase luni. Și deci, spre deosebire de capitală, nu poate invoca faptul că electoratul de Dreapta s-a dus spre USR.
Ei bine, singura formațiune care și-a schimbat masiv scorul față de locale a fost tocmai PSD, care de la 46,54% a urcat până la un neverosimil 61,59%, o creștere de peste 15%, adică aproape exact cât a pierdut PNL-ul.
Ne aflăm astfel în situația unui transfer masiv de voturi într-un perioadă foarte scurtă de timp, de la Dreapta la Stânga politicii botoșănene. Aici a fost cheia rezultatului istoric repurtat de social-democrați, care au reușit să oconvingă un număr masiv de oameni care în vară au votat PNL, în iarnă să pună ștampila pe PSD.
Raportat la prezența de 141.766 de persoane, înseamnă peste 21.000 de botoșăneni care în doar șase luni și-au schimbat esențial convingerile politice.
Elocvent este ceea ce s-a întâmplat în municipiul Botoșani, acolo unde, pentru Consiliul Județean, la alegerile locale PSD a câștigat foarte greu, cu 44% la 41%, pentru ca la cele generale liberalii să sufere și aici o înfrângere zdrobitoare. Au pierdut inclusiv în zonele locuite de tineri, precum cartierul ANL Cișmea. De altfel, potrivit unor liberali, au reușit să învingă în doar vreo cinci secții.
Situația s-a generalizat în aproape întreg județul, unde cu câteva excepții – Flămânzi, Călărași, Dângeni, Mitoc – PSD-ul a învins peste tot, inclusiv în localitățile conduse de primari PNL. Vorbesc de la sine cifrele din Vorniceni, comună în care PNL are primar la al doilea mandat și unde, într-o secție, pentru Senat din 102 voturi, PSD a obținut 77 iar PNL doar 11.
Dacă ar fi obținut același scor ca la locale, liberalii ar fi scos din start un senator și doi deputați, iar al treilea candidat la deputăție intrau în hora redistribuirii, aceasta fiind și explicația demersurilor făcute de Verginel Gireadă de a urca de pe 3 pe 4. Prăbușirea a însemnat însă obținerea a doar jumătate din mandatele scontate. În aceași timp, pentru PSD voturile în plus s-au concretizat în obținerea nesperată a celui de-al cincilea mandat de deputat de către un candidat care nici măcar nu și-a făcut campanie și care nu a apărut pe nici un afiș electoral, social-democrații axându-și campania doar pe primii doi de la Senat și primii patru de la Camera Deputaților.