Mandatarul financiar al liberalilor prins cu cazier, companie la CJ dată peste cap – DOCUMENT

 

Nici nu a început să funcţioneze, că trebuie deja să opereze modificări în consiliul de administraţie. Este cazul SC EcoSal SA, societatea înfiinţată de Consiliul Judeţean pentru a gestiona activitatea de salubrizare a judeţului odată cu deschiderea noii rampe de gunoi. Pe 28 noiembrie 2012 plenul CJ a adoptat actul constitutiv al companiei, a cărei şefi au fost desemnaţi strict pe criterii politice.
sediu PNL Botosani

Astfel, în CA au intrat atunci Dorin Birta, consilier local PSD de la Dorohoi, Viorel Coman, membru PNL din municipiul reşedinţă, Narcis Ştefan, fost consilier judeţean PSD, Cristian Lazarovici, membru PNL şi Dumitru Ciobanu. Ultimul dintre aceştia este liberal şi a fost mandatar financiar al USL Botoşani la campania electorală pentru alegerile parlamentare. Actele aprobate de CJ Botoşani au fost trimise spre verificare şi la Registrul Comerţului, unde a fost descoperită o problemă tocmai în cazul omului care are grijă de finanţele PNL-ului. „Analizându-se cererea de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, s-a constatat că sunt înscrise fapte în cazierul fiscal al administratorului Ciobanu Dumitru”, se arată într-o expunere de motive semnată chiar de Florin Ţurcanu, preşedintele CJ Botoşani. Aceasta a fost întocmită deoarece acum consilierii judeţeni trebuie să modifice actul constitutiv al SC EcoSal SA în sensul înlocuirii lui Dumitru Ciobanu din consiliul de administraţie. Nominalizat a fost tot un liberal, secretarul PNL Botoşani Stelian Pleşca, din vara anului trecut şi consilier local.
CLICK ŞI VEZI PROIECTUL DE HOTĂRÂRE CU ÎNLOCUIREA LUI DUMITRU CIOBANU
În urmă cu 12 ani Guvernul a adoptat o ordonanţă privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal. În acesta se ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare şi vamale. În cazierul fiscal se înscriu date privind sancţiuni aplicate, rămase definitive şi irevocabile şi măsuri de executare silite rămase de asemenea definitive şi irevocabile. Plenul CJ Botoşani se va întruni pe 31 ianuarie pentru a opera modificarea menţionată în actul constitutiv al SC Ecosal SA.
CITEŞTE ŞI:
Noua firmă a CJ dată deja pe mâna USL-ului DOCUMENT cine sunt şefii & ce bani iau