Față de situația creată cu pensionările a zeci de asistenți medicali de la Spitalul Județean Mavromati, Livia Mihalache susține că aceste persoane ar fi fost în activitate în continuare dacă ar fi făcut cerere în acest sens, conform legii.
Managerul Spitalului Județean Mavromati a arătat că asistenții medicali se pensionează la 65 de ani, conform legilor speciale.
Iar la emiterea deciziei de pensionare contractul de muncă încetează de drept, în baza reglementărilor prevăzute de legea pensiilor, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul de cotizare.
„Realitatea este că marea majoritate dintre ei sunt pensionați de 2,3 ani. Unii din 2017 chiar. Noi nu am făcut să constatăm încetarea contractului de muncă la data emiterii deciziei de pensionare, așa scrie în lege. Nu am făcut nimic altceva, nu i-am pensionat noi, ei s-au pensionat la cerere de-a lungul anilor”,
Livia Mihalache, managerul Spitalului Județean Mavromati
Asistenții medicali se pot pensiona pe două normative, legea pensiilor când în momentul emiterii deciziei de pensionare încetează contractul de muncă și legile speciale care permit continuarea activității până la 65 de ani.
„Ca să continue activitatea doamnele trebuiau să facă o cerere înainte prin care cereau acordul instituției, managerului spitalului, să continue activitatea. Puteau să mai continue pe alt contract de muncă, pe perioadă determinată de maximum 3 ani. Doamnele nu au făcut lucrul acesta la momentul respectiv. Au mers în continuare cu pensia și salariul”,
Livia Mihalache, managerul Spitalului Județean Mavromati
Mai departe managerul spitalului a explicat că s-au cerut informații de la Casa Județeană de Pensii pentru 300 de persoane și, conform răspunsului s-a trecut la încetarea contractului de muncă pentru o parte dintre angajați.
Acolo unde au fost eliberate posturi prin pensionare au fost redirecționați asistenți de pe secțiile unde adresabilitatea este scăzută.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: