Eforturile depuse încă din primele zile de mandat pentru restabilirea unor relații de colaborare cu instituții de peste Prut i-au adus managerului Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani premiul pentru parteneriat artistic România – Moldova.
I-a fost decernat săptămâna cultură, la Chișinău, în cadrul celei de-a V -a ediții a Galei Excelenței Muzicale, organizată de Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova, în parteneriat cu Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” cu suportul Ministerul Culturii al Republicii Moldova.
La eveniment a participat și ministrul Culturii din Moldova, Sergiu Prodan, iar printre distincțiile acordate s-au regăsit și cele pentru ”cel mai bun instrumentist”, ”cel mai bun dirijor al orchestrei simfonice”, ”cel mai bun interpret de muzică ușoară”, ”pentru regie muzicală în domeniul concertistic și TV”, pentru ”vocea anului – operă”.
”Onorat sa primesc premiul pentru «Cel mai bun parteneriat artistic, Moldova-România 2023». Mulțumesc Uniunii Muzicienilor din Moldova, dnei președinte, Svetlana Bivol pentru aceasta distincție deosebită”,
Mirel Manea, manager Filarmonica ”George Enescu” Botoșani
În luna septembrie a anului trecut, Mirel Manea s-a deplasat la Chișinău, unde a perfectat un protocol cu Svetlana Bivol, managerul Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”.
În baza acestei colaborări, printre altele, Capela Corală Academică ”Doina” a participat la spectacolul ”Carmina Burana” de la Botoșani, iar orchestra simfonică botoșăneană a concertat la Palatul Republicii din Republica Moldova cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu România.