Managerii spitalelor se pregătesc pentru un val de scumpiri şi de probleme în a-şi găsi asiguratori pentru a acoperi poliţa de malpraxis.
De pildă, la Iași este îngrijorare mare. Poliţa este reînnoită anual şi este obligatorie pentru a putea intra în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Până în trecut a fost, de principiu, o formalitate, cu excepţia unităţilor medicale ce au pierdut procese pentru malpraxis sau pe alte speţe şi erau considerate de risc extrem. Acum, preţurile sunt şi de 5 ori mai mari.
Dar ieşirea EUROINS de pe piaţă şi ameninţarea unor procese cu miză ridicată în caz de eroare medicală a schimbat piaţa: asiguratorii sunt mai precauţi şi poliţele mai scumpe. Este cazul acum la Spitalul Judeţean Mavromati, în Botoşani, unde familia Alexandrei, gravida care a murit cu dureri groaznice aşteptând un chiuretaj care nu a mai fost efectuat, plănuieşte să ceară despăgubiri materiale de peste 7 milioane de euro. Iar, aşa cum a arătat Libertatea, unitatea medicală avea asigurare de la Euroins atunci când Alexandra a murit în spital.
Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, spune că poliţele de asigurare sunt uşor de încheiat, dar sumele oferite de asiguratori sunt foarte mici. Aceasta a oferit exemplul propriu: timp de şapte ani, IRO a avut asigurare de malpraxis încheiată cu EUROINS. Plăteau aproximativ 2.000 de euro / an şi erau asiguraţi pentru aproximativ 500.000 de euro / eveniment. Însă ieşirea EUROINS de pe piaţă i-a determinat să caute un alt asigurator: iar preţul a sărit.
„Am încheiat poliţia cu altcineva, am consultat toate ofertele, şi am plătit 10.000 de euro. În 11 ani de funcţionare nu am plătit şi nici nu vreau să fie cazul să plătim despăgubiri cuiva. Dar creşterea este foarte mare – unii spun că EUROINS avea un preţ de dumping, dar asta e, noi trebuie să alegem oferta cea mai avantajoasă şi dacă nu au fost probleme până acum, am considerat că putem merge cu ei în continuare. Când au închis, ne-am reorientat, am făcut o selecţie de oferte, dar am constatat că toţi cei care au fost la EUROINS şi am mers către alţi asiguratori am primit oferte mai ridicate. Spre exemplu un alt spital cu condiţii similare plăteşte maximum 8.000 de euro, în timp nouă ne-au oferit 10.000 de euro”,
a declarat ec. Mirela Grosu.
La Spitalul de Copii din Iaşi problemele sunt mai mari şi sunt caracteristice unităţilor medicale cu unităţi de primire a urgenţelor. Aceştia figurează în bazele de date cu mai multe procese, fiind obligaţi să meargă în instanţă să îşi recupereze anumite cheltuieli în cazul accidentelor provocate de persoane aflate în stare de ebrietate, spre exemplu. De aceea asiguratorii găsesc mult mai multe procese cu Pediatria ieşeană pe portal când caută şi, explică Alina Belu, managerul unităţii, sunt şi mai reticenţi.
Dar spitalul mai are o problemă: este una dintre puţinele unităţi din Iaşi care a pierdut şi a avut de plătit daune morale. Este vorba de 200.000 de euro, suma stabilită de judecătorii Curţii de Apel, care au decis că doctorul Bogdan Savu şi spitalul sunt vinovaţi în solidar după ce medicul a ars penisul unui bebeluş în 2008, în urma unei proceduri medicale. Această sentinţă definitivă, din 2019, atârnă greu în istoricul spitalului şi managerul spune că erau la un pas să nu găsească vreun asigurator care să le ofere o poliţă, potrivit ziaruldeiasi.ro
„Nu eram manager atunci, dar ştiu că spitalul s-a îndreptat apoi către medic pentru recuperare, dar nu s-a reuşit pentru că nu mai erau bunuri pe numele lui. Dar acel dosar există în istoric şi firmele de asigurări nu mai doresc să încheie poliţe de asigurări cu noi. Am găsit foarte, foarte greu, o firmă, ne-a răspuns că e dispusă să încheie poliţa, dar credeţi-mă că am avut mari emoţii: am trimis tot felul de formulare, am fost evaluaţi, nimeni nu voia să meargă mai departe”,
a declarat Alina Belu.
Aceasta a precizat că, după cazul Alexandrei de la Botoşani, şi a ameninţării unor despăgubiri-record, crede că va fi şi mai greu să găsească un asigurator care să ofere o poliţă pentru o sumă decentă şi care să acopere daune consistente.
„Nu ştiu ce se va întâmpla după cazul de la Botoşani, dar va trebui să sondăm piaţa cu două luni înainte, ca să ne asigurăm că de la 1 ianuarie vom avea o poliţă”,
a mai spus managerul.