Manager navetist la Spitalul Mavromati, piața imobiliară săracă la Botoșani în chirii: Nu mă așteptam să fie atât de greu VIDEO 

Corneliu Prepeliță a fost numit pe funcția de manager a Spitalului Județean Mavromati prin decizia președintelui Consiliului Județean începând cu data de 10 iulie 2024. 

Vine de la Iași de la Institutul Socola unde activa pe un post de jurist și care a fost suspendat timp de trei luni, cât durează interimatul la Botoșani. 

 

Manager (încă) pe drumuri 

 

Sunt aproape trei săptămâni de la preluarea celei mai mari unități de stat de la Botoșani care numără peste 2.000 de angajați. 

Perioadă în care nu a reușit să-și rezolve situația locativă, fiind nevoit să facă naveta sau să mai înnopteze la cunoscuți. 

 

Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean Mavromati

„În momentul de față am găsit o soluție temporară până când cu ajutorul unor agenții imobiliare să îmi găsesc un apartament, să-l închiriez. E destul de greu, nu mă așteptam să fie atât de greu dar am niște promisiuni, niște oferte pe care trebuie să le văd în cel mai scurt timp. Oferta este destul de săracă, adică am apelat la mai multe agenții imobiliare și nu prea mi-au dat foarte multe soluții”,

 

Corijență la imobiliare 

 

 

Prezent în studioul Botoșăneanul TV, noul manager de la Spitalul Județean susține că a apelat deja la serviciilor mai multor agenții imobiliare de la Botoșani însă oferta pentru locuințe date spre chirie este una extrem de săracă. 

Deși pretențiile sale nu ar putea spune că se apropie de limita luxului. 

 

Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean Mavromati

„Pur și simplu un apartament. Nu îmi doresc foarte mult, chiar un apartament cu o cameră sau cu două în care să... Eu nu am căutat, am apelat la specialiști și urmează să văd unul mâine cred că, care se eliberează pe 1 și să văd dacă e ok. Au mai fost niște variante care nu erau conforme, în sensul în care nu aveau ceea ce îmi doream eu și nu-mi doresc lux, pur și simplu o chestie decentă, nu mă interesează zona, dacă e aproape de spital bine, dacă nu, nu. Dar este să fie utilată”,

 

 

 

Peste 200 de kilometri în fiecare zi 

 

Pentru a putea conduce spitalul, ieșeanul Corneliu Prepeliță a fost nevoit zile la rând să conducă peste 200 de kilometri zilnic ca să ajungă la program, la începutul zilei. 

 

 

„Naveta de la Iași la Botoșani este destul de obositoare și a mă trezi în fiecare zi la ora 4:00 și a face 120 de kilometri, nu este chiar super comod. Am găsit o situație temporară, undeva în apropiere de municipiul Botoșani, de la niște prieteni apropiați și este ok, dar pentru a evita naveta, este foarte obositor, traficul, nu este tocmai ușor”,

Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean Mavromati 

 

Discuția în acest sens a avut loc la începutul emisiunii în intervalul 8:30 – 11:04.

Iar emisiunea integrală poate fi urmărită în materialul video de mai jos: