Chiar şi după diminuarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în procent de 15%, la nivel local încă există mămici care beneficiază lunar de o sumă semnificativă pentru creşterea copilului. Acesta ajunge şi pînă la 3.400 de lei şi este acordată pentru o perioadă de 2 ani de zile, conform normativului în vigoare. La Botoşani, sunt 11 cazuri de mămici care beneficiază de sume consistente de la stat şi care sunt considerate de departe campioane la venituri din această sursă. La polul opus se situează mămicile de rînd care primesc de la stat cuantumul fix de 600 de lei. „Avem în jur de 3.200 de beneficiari, numărul acestora nu se menţine acelaşi de la lună la lună, în funcţie de cum ies şi intră în plată, din total beneficiari de creştere copil. Persoane aflate în plată cu 85% din veniturile realizate anterior naşterii sunt în jur de 850 de persoane, restul fiind la limita minimă de 600 de lei”, a declarat Sebastian Tocariu, director executiv Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale. Potrivit conducerii AJPS, cu excepţia cazurilor în care cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului sare de pragul de 3.000 de lei, majoritatea mămicilor care au optat pentru acest mod de calcul al ajutorului financiar primesc sume cuprinse între 700 şi 900 de lei.