Că unele femei de la Botoșani nu ar trebui să fie mame o dovedește o fotografie surprinsă într-un bar din municipiu. Două femei apar în imaginea captată de pe una dintre camerele de supraveghere ale localului în timp ce se află în interior cu doi copii mici care par să nu aibă mai mult de câțiva anișori, împreună.
Imaginile datează din data 18 martie anul acesta, puțin peste ora 17:00. Două tinere se află în bar, una așezată la o masă împreună cu unul dintre copii, bea suc dintr-o doză în timp ce micuțul, lângă ea, pare să facă același lucru.
O a doua femeie se află la unul dintre aparatele înșiruite din local. Ține un copil care pare să nu aibă mai mult de un an, în brațe. Cu cealaltă mână este preocupată de butoanele aparatului. În jur clienți care de asemenea par extrem de absorbiți de jocurile de noroc, nu dau nici o atenție celor două femei care, orbite de acest viciu, și-au luat copiii în bar.
Patima jocurilor de noroc pare să fi devenit un fenomen periculos la Botoșani. Medicii psihiatri au atras atenția în mai multe rânduri vis a vis de această dependență uneori pusă pe aceeași balanță cu cea pentru droguri. Au existat cazuri la Botoșani în care un tânăr le-a spus rudelor și cunoscuților că i-a murit mama, doar pentru a face rost de bani pentru păcănele, un elev a înjunghiat un taximetrist tot pentru jocurile de noroc iar un alt bărbat obișnuia să fure de la femeile de pe stradă bijuteriile la vedere, pentru a le valorifica ulterior, tot pentru acest scop. (G.E.)