Femeia a luat legătura cu unul dintre fiii săi și i-a comunicat cele întâmplate.
Anterior, la data de 6 aprilie 2024, în jurul orei 20:10, o femeie în vârstă de 81 ani, din orașul Siret, însoțită de către fiul ei s-a prezentat la sediul Poliției orașului Siret și a sesizat faptul că la data de 6 aprilie 2024, în intervalul orar 14:00 – 15:30 a fost sunată pe telefonul fix din interiorul locuinței sale de către o persoană necunoscută care i-a comunicat faptul că un alt fiu al său, care se află în Spania, a suferit un accident urmând să sufere o amputație și solicită o sumă de 7.000 euro pentru a interveni la doctor.
Femeia a comunicat persoanei că deține doar suma de 14.500 lei, aspect cu care cel din urmă a fost de acord, așa încât, la aproximativ 10 minute, la poarta acesteia a apărut o persoană de sex masculin, căreia i-a înmânat suma de 14.500 lei.
Ulterior femeia a fost sunată de către fiul acesteia din municipiul Botoșani, căruia i-a povestit cele întâmplate, ocazie cu care și-a dat seama că a fost înșelată, după care acesta din urmă l-a sunat pe fratele său din străinătate care i-a comunicat că nu a suferit niciun accident și nu solicită nicio sumă de bani.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,înșelăciune”, cercetările fiind continuate de lucrătorii Formațiunii Investigații Criminale Siret.
Metoda "Accidentul" reprezintă schema prin care un necunoscut, care de obicei se dă drept avocat, medic, polițist sau amic, contactează telefonic rudele unei persoane despre care povestesc că a fost implicată într-un accident rutier grav sau o altă ilegalitate şi că rudele respective trebuie să plătească urgent victimelor accidentului o anumită sumă de bani pentru eliberarea rudei din arest sau pentru a o scăpa de la închisoare (de obicei fiul celor apelaţi telefonic).
Victimele acestui tip de infracțiune sunt, în general, persoane în vârstă, cărora, în momentul în care răspund apelului telefonic, li se aduce la cunoștință un scenariu de natură să producă o stare emoțională puternică, afirmându-se faptul că fiul sau fiica ar fi fost implicați într-un grav accident rutier.
Victimele sunt contactate de regulă la ore târzii, astfel încât infractorii să poată profita de starea de derută și totodată, să fie îngreunată de către victime contactarea potențialelor rude implicate în accidente sau alte evenimente presupuse.
În această situație creată, persoana vătămată este determinată să depună diferite sume de bani la societăți de curierat financiar, pe numele unor persoane sau să înmâneze direct sumele de bani către anumite persoane indicate.
Este normal ca orice părinte să-şi ajute copilul aflat în nevoie. Însă, înainte de a efectua orice demers în acest sens, este bine să verificaţi informaţiile primite. În prezentul tip de înşelăciune, infractorii se bazează în primul rând pe puternica reacţie emoţională pe care vestea dată o produce, şi anume starea de şoc şi teama; acestea sunt elementele pe care mizează răufăcătorii, ştiind că majoritatea oamenilor acţionează precipitat în asemenea situaţii.
Astfel, mizând pe o stare de tulburare profundă pe care o poate avea orice persoană la aflarea unei veşti că unei persoane dragi i s-a întâmplat ceva, infractorii contactează telefonic victimele, se recomandă de regulă a fi avocaţi, medici sau chiar poliţişti şi le relatează persoanelor înşelate că cineva drag a suferit un accident sau alte evenimente neplăcute şi că este necesar pentru acordarea asistenţei juridice sau medicale, transmiterea de urgenţă a unei sume de bani. Evident unii cetăţeni, profund emoţionaţi de primirea unei asemenea veşti, transmit infractorilor, în urma indicațiilor telefonice primite, sumele de bani solicitate.
În cele din urmă, victimele își dau seama că au fost înșelate, și că evenimentul neplăcut nu a avut loc, dar rămân cu paguba materială şi şocul emoţional survenit în urma aplicării acestui mod de operare.
Polițiştii suceveni vin în ajutorul cetățenilor și le recomandă ca, în situația în care primesc un telefon în care sunt anunțați că o rudă a fost implicată într-un accident, să nu se impacienteze și să verifice veridicitatea informației, în primul rând apelând ruda care ar fi fost implicată în accident sau alte persoane apropiate acesteia. Dacă situația prezentată prin telefon se dovedește a fi ireală, trebuie anunțată în cel mai scurt timp poliția, la telefonul unic de urgențe 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție, reținând cât mai multe date utile în anchetă.
(Foto: depositphotos)