”Mama natură” a venit la deschiderea Mall Moldova să facă reclamă unui magazin de bijuterii din Botoșani 

În Mall Moldova, cel mai mare complex comercial de acest tip din afara capitalei, care a fost inaugurat vineri la Iași, s-a deschis și un magazin Sabrini.

 

Venită să promoveze noul magazin

 


Întreaga rețea este administrată de SC Irinik SRL, o companie cu sediul în Botoșani care numără peste 30 de unități și care este condusă de omul de afaceri Ioan Matei. 


Firma colaborează de mai mulți ani cu Roxana Ionescu, nimeni alta decât ”Mama Natură”, așa cum a devenit cunoscută în showbiz după participarea ca asistentă la emisiunea „Ciao Darwin”, moderată de Dan Negru.


Noul magazin ”Sabrini” este situat chiar la intrarea principală în Mall Moldova și pe 17 aprilie, fosta vedetă de televiziune a participat chiar de acolo la promovarea bijuteriilor societății botoșănene.

 

 

Una dintre cele mai puternici afaceri din Botoșani 

 


Ajunsă la 40 de ani, Roxana Ionescu (foto costume gri) s-a mutat la Timișoara și a mai ieșit din lumina reflectoarelor, fiind de astfel schimbată. 


Într-un interviu pentru CanCam arăta că, ”de ceva timp, mă mențin la o greutate de 51 de kilograme. Mă ajută… Mama Natură, mă ajută Doamne, Doamne, conformația și poate genele de la părinți. Am și puțină grijă. Fac puțin sport, dar doar atunci când am ceva timp liber. Dacă nu, ies la alergat în jurul casei. Dacă azi mănânc mai mult, mâine mănânc mai puțin. Sau mai deloc. Sau trec pe salate. Dar tot timpul, teama să nu mă îngraș, teamă ce odată cu vârsta îți vine din ce în ce mai mult în minte, te face să fii echilibrată. Iar echilibrul este cel mai bun în orice”.


Înființată în 2003, SC Irinik SRL, a atins după două decenii o cifră de afaceri de 75 milioane de lei și un profit brut de peste 5 milioane. Totul cu 183 de salariați.  
 

O companie din Botoșani a vândut bijuterii de 15 milioane de euro într-un an: Clienții preferă un obiect care poartă o valoare reală