Mama din accidentul de la Roșiori, băgată direct pe reanimare cu capul plin de sânge - FOTO

O femeie în vârstă de 33 de ani, din comuna Durnești care se afla într-unul dintre autoturismele implicate în coliziunea puternică de la Roșiori, împreună cu copilul său, a fost transportată la spital cu răni grave.

 

P.I. a fost adusă în această dimineață de o echipă de medici la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, fiind diagnosticată cu traumatism cranio cerebral acut. Botoșăneanca a fost băgată imediat pe reanimare, acolo cadrele medicale i-au acordat îngrijirile de specialitate. Totodată, botoșăneanca a fost supusă unor investigații și cel mai probabil va fi internată pe una dintre secții pentru a fi ținută sub observație.


Reamintim că un grav accident de circulție s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 21 octombrie 2015, la intersecția drumului național Botoșani –Săveni, cu cel județean Costești Roșiori. Trei persoane, dintre care un copil de cinci ani au avut nevoie de îngrijri medicale, în urma impactului puternic. La fața locului ajuns trei ambulanță pentru a prelua victimele rănite.
(Ș.V.)