Mâini la inimi, coroane la dublu, copii şi tocuri la Ziua Armatei – GALERIE FOTO

 

Cimitirul Pacea a prins parcă viaţă marţi dimineaţă. Ceremonia dedicată Zilei Armatei a adunat la monumentul închinat eroilor o puzderie de oficialităţi. Oamenii cu funcţii au fost considerabil mai mulţi decât cei de rând. Au fost în schimb prezenţi elevi cu flori sau cu aparate de fotografiat care au ţinut să aibă o amintire cu militarii prezenţi la ceremonie.

Părintele protopop, alături de alţi zece preoţi, a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor patriei. În predica de la final Lucian Leonte a vorbit despre dubla semnificaţie a sărbătorii: armata ca structură a statului român şi armata din ceruri. „Le datorăm recunoştinţa noastră activităţii pe care o fac, jertfei care o aduc pentru binele ţării, în ţară sau în alte colţuri ale pământului”, a spus părinte protopop de Botoşani. A luat cuvântul apoi prefectul, unul dintre puţinii oficiali prezenţi la faţa locului care a cântat „Deşteaptă-te române”. „Ne-am întâlnit astăzi pentru a marca ziua uneia dintre cele mai importante instituţii a statului român, o instituţie de care a depins în mare măsură formarea acestuia”, a arătat Cristian Roman de la microfon. L-a urmat preşedintele Consiliului Judeţean care a făcut un scurt istoric a declarării Zilei Armate în 25 octombrie. „Indiferent de condiţiile sociale, de contextul politic sau economic, Armata a dovedit că şi-a înţeles menirea de a apăra fără echivoc valorile fundamentale ale poporului român”, a subliniat Mihai Ţâbuleac. Ultimul care a luat cuvântul a fost col. Lucian Sandu, comandatul Garnizoanei Botoşani.
Coroane ca şefi de instituţii, dar şi ca oameni politici
Apoi s-a trecut la depunerea de coroane. Au făcut-o atât instituţii, de la Prefectură şi Consiliul Judeţean până la Serviciul Român de Informaţii şi Poliţia Locală, asociaţii militare şi partide. Cum unii şefi de unităţi de stat sunt şi oameni politici s-a ajuns în situaţia ca aceleaşi persoane să depună coroane de două ori, prima oară în virtutea funcţiei publice, iar a doua oară ca lideri politici. Printre cei aflaţi într-o astfel de ipostază s-au regăsit Mihai Ţâbuleac, Cătălina Lupaşcu, Florin Ghiorghiţă. De la ceremonie au lipsit primarul Cătălin Flutur, dar şi PSD-iştii. Femeile prezente la eveniment, fie ele cu funcţii la stat sau angajate în instituţii militarizate, nu prea au renunţat la tocuri nici astăzi. 
Sergiu BĂLĂŞCĂU