În ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 124 persoane și 30 vehicule.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Prefecturii, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sunt la datorie 24/7 și lucrează în sistem integrat alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Botoșani pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care sosesc din zona de conflict și au nevoie de ajutor.
Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă.
La ora 08.00, erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 97 cetățeni.
Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu.
La nivelul Instituției Prefectului – Județul Botoșani există un Centru integrat Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina.
Aici sunt centralizate toate ofertele de cazare și tot de la nivelul acestui centru se distribuie cazări pentru refugiați și se actualizează permanent lista cu locurile disponibile la nivelul județului Botoșani.
Tot de aici se pot obține și informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții ale statului român.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției oferă inclusiv informații tuturor persoanele care doresc să vină în ajutorul refugiaților cu bunuri sau servicii.
Următoarele numere de telefon pot fi apelate non-stop:
0756.13.13.98,
0756.19.27.37,
0756.05.55.91.