MAI face angajări fără concurs, care sunt etapele pe care le parcurg persoanele interesate

Guvernul României și-a manifestat îngrijorarea față de situația cetățenilor din Ucraina care au fost nevoiți să-și părăsească teritoriul țării din cauza acțiunilor militare.

 

În acest sens, în data de 8 martie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 20/2022 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară.

 

În baza actului normativ, Ministerul Afacerilor Interne poate rechema în activitate/reîncadra, fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de un an, cu acordul acestora, cadre militare/polițiști care au trecut în rezervă/cărora le-au încetat raporturile de serviciu, perioada de un an putând fi prelungită anual, cu acordul personalului rechemat în activitate pentru o perioadă determinată, ce nu poate depăși 90 de zile de la data încetării situației care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina.

 

În plan secund, arată Sindicatul EUROPOL, pentru a putea angaja personal fără concurs, în funcție de nevoi, pentru activități specifice domeniilor migrație și azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică, MAI a publicat la data 17 martie 2022 în Transparență decizională Proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor procedurale privind ocuparea, fără concurs, pentru o durată determinată, a posturilor vacante din unitățile Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități specifice domeniilor migrație și azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică.

 

Conform proiectului de act normativ supus dezbaterii, MAI va putea ocupa, fără concurs, pentru o perioadă determinată, posturile vacante din cadrul unităților subordonate care desfășoară activități specifice domeniilor migrație și azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică.

 

În vederea ocupării posturilor vacante, persoanele interesate vor trebui să parcurgă următoarele etape:

 

-depun un dosar al cărui conținut este stabilit de legislația specifică incidentă categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi ocupate posturile vacante și care se aplică în mod corespunzător;

-susțin procedurile specifice de recrutare aplicabile categoriei de personal respective și care se aplică în mod corespunzător.

 

”În ceea ce privește condițiile de rechemare în activitate/reîncadrare, fără concurs, a cadrelor militare sau a polițiștilor care au trecut în rezervă sau le-au încetat raporturile de serviciu, constatăm că până la acest moment MAI nu a efectuat niciun demers, astfel încât să se arate interesat de contribuția pe care aceștia o pot aduce sistemului prin prisma experienței și a expertizei acumulate de-a lungul carierei”, precizează reprezentanții Sindicatului EUROPOL.