Liderii PNL s-au întâlnit, marți seară, într-o videoconferinţă pentru a discuta cu cei din teritoriu despre măsurile de relaxare după data de 15 mai.
Surse politice au spus, pentru Mediafax, că premierul Ludovic Orban le-a spus liderilor din ţară că intenționează să redeschidă magazinele mici.
Marți seară a avut loc Biroul Politic Național al PNL care s-a desfăşurat în sistem videoconferință. Potrivit unor sursei politice, Orban le-a spus liderilor din teritoriu că după 15 mai intenţionează să deschidă magazinele mici care au deschidere stradală. De asemenea, s-a discutat şi despre pescuit, vânătoare, dar şi despre redeschiderea cimitirelor.
Au fost multe întrebări din teritoriu şi cu privire la redeschiderea cimitirelor. Aceleaşi surse au declarat pentru Mediafax că ministrul de Interne, Marcel Vela, le-a spus că se poate merge la cimitir pentru îngrijirea unui mormânt şi că acele restricţii au fost doar de Paşti. Oamenii se pot duce pe baza unei declaraţii la cimitir.
De asemenea s-a discutat şi despre pescuit şi vânătoare. După 15 mai nu vor mai exista restricţii, potrivit surselor politice.
Liberalii din teritoriu au intrebat şi dacă oamenii pot pleca la mare sau la munte după data de 15 mai. În acest sens, se pare că Executivul nu a luat nicio hotărâre.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: