Made in Dorohoi : Un pieton beat a accidentat un Fiat

 

Consumul de alcool şi neatenţia în traversarea străzii l-au transformat în victima unui accident rutier pe un dorohoian. Joi după-amiază poliţiştii dorohoieni au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe Bulevardul Victoriei din municipiu s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. Primele cercetări la faţa locului au stabilit faptul că la ora 17.20, în timp ce se afla pe scuarul care separă sensurile de circulaţie de pe Bulevardul Victoriei, Drăguş M., de 65 ani, din oraş, dorind să traverseze partea carosabilă, s-a dezechilibrat. În această împrejurare s-a izbit în autoturismul marca Fiat condus regulamentar de Valentin L., de 35 ani, din municipiu. Din accident a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Municipiului Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, fiind ulterior transferat şi internat la Spitalul Judeţean.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pietonul a fost de asemenea testat, rezultatul indicând o concentraţie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pînă la urmă în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de către L. Valentin a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală.