Made in Botoșani: Un șofer și-a făcut loc de parcare lipit de trecerea de pietoni de lângă un liceu - FOTOGALERIE

Reglementările legislației rutiere cu privire la parcarea automobilelor la o anumită distanță față de trecerile de pietoni par să nu existe într-o intersecție din municipiul Botoșani.

 

Cel puțin asta reiese din modul în care a fost amenajat aici un spațiu pentru ”odihna” unei mașini.


Acesta este lipit de zebra paralelă cu Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi.


Locatarii din zonă povestesc că un cetățean care nici măcar nu locuiește în blocul aflat în imediata apropiere și-a montat luna această o plăcuță cu ”rezervat” și tradiționalul semn de ridicare a mașinii în cazul în care altcineva îndrăznește să parcheze acolo.


Aceasta în ciuda faptului că vizibilitatea conducătorilor auto este serios afectată, iar pericolul accidentării pietonilor este amplificat de fluxul mare de elevi din acea zonă.


Botoșăneanul a solicitat Primăriei Botoșani un punct de vedere pe această temă, în care să se precizeze dacă a autorizat sau nu amenajarea respectivului loc de parcare, iar când ne va parveni îl vom publica.  

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store