Made in Botoşani: S-au îmbătat în club şi au tâlhărit un om în noapte

 

Postul de Poliție Todireni a fost sesizat duminică de către un bărbat de 43 de ani din satul Iurești, comuna Todireni, că în noaptea precedentă, pe la 02:00, în timp ce se deplasa din Hlipiceni spre casă, a fost acostat de patru persoane, care prin violență l-au deposedat de o sumă de bani.
talharie todireni noaptea  Cercetările efectuate de poliţişti au condus la identificarea a patru persoane din Todireni, cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, ca fiind principalii suspecţi de comiterea faptei reclamate.
Astfel, după ce au băut la discoteca din comună, au mers spre Hlipiceni, unde pe drum au dat peste victimă.
Deoarece ştiau că bărbatul întâlnit în noapte vânduse un animal din gospodărie, au presupus că are banii la el, l-au urmărit, l-au luat la bătaie şi i-au sustras din buzunarele hainelor, o sumă de bani şi două pachete de ţigări.
CITEŞTE ŞI:
Minori cercetați pentru tâlhărie, victima tot sub 18 ani
Doi dintre autori, care sunt adulţi, au fost reţinuţi pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, fiind prezentaţi ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă, propunerea fiind promovată instanţei de judecată, care a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă.
Cei patru suspecţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tâlhărie.  
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Fiindcă nu au luat premiu, doi elevi au vandalizat maşina unui profesor