Made in Botoşani : Cumpărături sub ameninţarea cuţitului

 

Cumpărături cu bucluc duminică dimineaţă în bazarul de la Flămânzi, de asta a avut parte un comerciant venit să îşi valorifice marfa. Un tânăr de numai 19 ani, Ilie B., din oraş, a încercat într-un mod aparte să obţină un preţ mai bun.
cutit purtat ilegal El a scos un cuţit de 25 de centimetri cu care intimida un comerciant autorizat, pe fondul unei discuții tensionate dintre aceștia. Aflaţi în misiune poliţiştii l-au surprins pe potenţialul agresor în timp ce purta cuţitul asupra lui. L-au liniştit, iar acum îl cercetează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept al cuțitului.
Tot duminică, dar la Botoşani, poliţiştii au prins trei bărbaţi care încercau să pătrundă într-un apartament din strada Tudor Vladimirescu prin forţarea uşii de la intrare. Cei trei au fost reţinuţi în vederea arestării preventive sub acuzaţiile de tentativă de furt calificat şi complicitate la tentativă de furt calificat.
CITEŞTE ŞI:
 ŞOC în noapte : Patroană înjunghiată de soţul angajatei - FOTOGALERIE