MADE IN BOTOŞANI: Contrabandă cu cafea la Româneşti

 

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit ieri, în autoturismul unui cetăţean român, mai multe pachete de cafea, care urmau a fi comercializate pe piaţa din judeţul Botoşani. Cafeaua a fost ridicată în vederea confiscării, iar cetăţeanul român a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei.
S-a întâmplat în ziua joi, 8 decembrie a anului în curs, în jurul orelor 17:30 când, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul PF Româneşti a oprit în trafic un autoturism înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Gheorghe R., în vârstă de 57 de ani. În autoturism au fost descoperite 34 de  kilograme de cafea, ambalată în pachete a câte 1.000 grame fiecare, în valoare de aproximativ 600 lei. Bărbatul a declarat că pachetele de cafea urmau a fi distribuite la diverşi agenţi economici de pe raza judeţului Botoşani. Gheorghe R. a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, pachetele cu cafea fiind ridicate în vederea confiscării.