Made in Botoşani : Accident între o căruţă şi o bicicletă

 

Un accident mai puţin obişnuit s-a petrecut joi seară la Tudora. În jurul orei 20:00, Volodea R., de 18 ani, din Liteni, județul Suceava, conducea o căruţă neînregistrată, încărcată cu material lemnos, pe un drum sătesc din Tudora. Din motive neclare, a pătruns pe contrasens, împrejurare în care l-a surprins și a accidentat pe Ș.D.  de 7 ani, din localitate.
Acesta circula regulamentar din sens opus pe o bicicletă și era însoțit de fratele său Ș.P., de 12 ani. Conducătorul atelajului hipo a părăsit locul faptei, fiind ulterior depistat de către poliţişti tot prin Tudora. În urma testării cu aparatul etilotest a căruţaşului a rezultat o valoare de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Județean, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, i s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat în accident fără încuviințarea organelor de poliție.
CITEȘTE ȘI:
 Se întâmplă la Botoşani : biciclist cercetat fiindcă s-a lovit singur