Made in Botoșani : A adormit în mașină, pe linia de tramvai

 

Miercuri, în jurul orei 23:30, poliţiştii rutieri au observat pe Calea Naţională un autoturism oprit pe linia de tramvai care prezenta avarii în partea laterală dreapta. În imediata apropiere a mașinii se afla Mihai H., de 41 de ani, din municipiul Botoşani, care le-a declarat poliţiştilor că automobilul îi aparţine şi că, în timp ce îl conducea, a adormit la volan.
În această împrejurare a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu două autovehicule parcate regulamentar, provocând avarierea acestora. Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, lucru pe care l-a refuzat. Bărbatul a refuzat şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de acesta s-au întocmit acte procedurale pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.