"Mădălina Manole de Botoşani" are doar 13 ani

 

Se numeşte Viviana Sposub, este din Botoşani şi este membră a grupului „Cheia Sol”. Are vîrsta de 13 ani şi a început să cînte de cînd avea doar 6 primăveri. În prezent studiază la Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, iar unul dintre visele ei cele mai arzătoare este să ajungă o artistă de calibrul Mădălinei Manole, care de altfel este şi modelul ei de artist.

Mai ales că, nu de puţine ori i s-a spus că se aseamănă cu regretata artistă Mădălina Manole atît fizic cît şi la timbrul vocal. „De mică de cînd am început să cînt mi s-a spus a doua Mădălina Manole, mulţi compozitori şi prezentatori cînd mergeam la emisiuni îmi spuneau că semăn şi fizic cu ea, dar şi vocea aduce puţin cu a Mădălinei”, povesteşte Viviana Sposub. Este îndrumată de profesoara Oana Puşcaşu care coordonează grupul „Cheia Sol” şi speră să devină o vedetă a României în adevăratul sens al cuvîntului. Tînăra artistă în devenire susţine că intenţionează sa participe şi la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Floare de Mai”, de unde, bineînţeles să se întoarcă cu Premiul „Mădălina Manole”. Ceea ce este de lăudat este faptul că, deşi are doar 13 ani, Viviana Sposub nu era nici măcar născută pe vremea cînd Mădălina Manole era în vogă, însă chiar şi aşa s-a „îndrăgostit” de vocea artistei dar şi de îndrăgitele piese care au fost fredonate de vocile a milioane de români din toată ţara.