Macovei: Dl.Buhăianu continuă să umilească alegătorii

 

În privinţa declaraţiilor lansate de deputatul Cătălin Buhăianu cu privire la acţionarea în instanţă a sindicaliştilor pentru o denigrare a imaginii sale şi Nicolae Macovei, preşedintele Sindicatului Impact a luat atitudine şi a ţinut să dea un răspuns parlamentarului. „Domnul Buhăianu continuă să ne uimescă prin perseverenţa sa în a-şi umili alegătorii. Practic din momentul în care a venit la pichetare cu zîmbetul pe buze că el susţine scăderea pensiilor şi a salariilor, din acel moment nu ne mai miră nimic la persoana domniei sale. Îi aduc aminte şi faptul că membrii de sindicat sunt şi votanţi ai domniei sale care au votat ca el să meargă la Bucureşti pe bani grei şi să îi reprezinte”, a declarat Nicolae Macovei. Totodată, sindicalistul a mai ţinut să îi transmită deputatului mesajul care a fost dorit a fi transmis la Bucureşti la pichetarea care a avut loc în ziua votării moţiunii prin care un grup de manifestanţi au adus nişte manechine care reflectau imaginea unor politicieni aflaţi la guvernare. „De asemenea, în legătură cu  acea manifestare de la Bucureşti  din faţa Parlamentului la care domnia sa face referire ţinem să îi precizăm că nu este vorba de nici un ritual din America secolului XIX, ci este ţeapa clasică românească, ţeapa lui Vlad Ţepeş pe care foarte mulţi din conducătorii actuali o merită din plin. Domnul Buhăianu continuă să persevereze pentru a-şi cîştiga un bine meritat loc la o asemenea ţeapă, dar poporul o să îl judece la următoarele alegeri fie că vom face noi demersuri prin care să îl informăm, fie că nu vom face”, a mai spus Macovei. De altfel, un afiş care prezintă parlamentarii botolăneni care au votat pentru măsurile de austeritate a fost postat şi la avizierului sindicatului din incinta Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie considerată a fi cea mai mare din punct de vedere al numărului de angajaţi de la Botoşani.