Macovei despre mita : Este datoria noastră să îi pedepsim pe cei vinovaţi

 

Potrivit indicaţiilor date de reprezentanţii ministeriali, pentru ancheta care urmează a fi derulată de Inspectoratul Şcolar Judeţean în cazul cadrelor didactice implicate în dosarul cu mita de la Colegiul Economic Octav Onicescu vor fi aplicate măsuri de corecţie din cadrul metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale dată prin ordin al ministrului educaţiei.
În funcţie de gravitatea faptei comisă, membrii comisiei care se va ocupa de efectuarea anchete vor propune şi măsurile care urmează a fi luate pentru dascăli. Aceştia vor fi chemaţi la discuţii şi în funcţie de implicarea avută vor fi sancţionaţi disciplinari, în cazurile grave existând chiar posibilitatea de desfacere a contractelor de muncă. „Pentru că paleta persoanelor vizate este foarte mare, metodologia cuprinde pentru fiecare în parte un set de măsuri care pot merge de la observaţia scrisă, avertisment, diminuarea salariului de bază cu până la 15% pe o perioadă de la 1 la 6 luni, destituiri din funcţii de conducere, îndrumare şi control, în cel mai rău caz desfacerea disciplinată a contractului de muncă dar cu siguranţă că nu se va ajunge pentru nici un profesor chiar până la această ultimă măsură”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general.
Persoanele găsite vinovate de Parchet au posibilitatea să conteste
Ada Macovei a mai precizat că, cel mai probabil activitatea comisiei va fi una îndelungată dat fiind numărul mare de cadre didactice implicate însă la finalizarea acesteia, rezultatele vor fi făcute publice. Comisia care va efectua ancheta va fi stabilită după ce va exista certitudinea că profesorii implicaţi în dosar nu au contestat rechizitoriul procurorilor în termenul legal de la comunicarea scrisă a acestuia. „Este clar că persoanele care au fost găsite vinovate de Parchet au posibilitatea să conteste rezoluţia procurorului de aceea vom aştepta şi vom discuta cu fiecare în parte pentru că măsurile disciplinare se suspendă pe timpul desfăşurării altor anchete ale organelor de cercetare penală, după ce vom fi siguri că acestea sunt definitive, vom încerca să luăm legătura cu fiecare dintre cadrele didactice vizate şi să desfăşurăm ancheta. La finalul ei cu siguranţă că raportul va fi făcut public, este de datoria noastră şi consider că pentru elevi şi pentru cei care şi-au făcut datoria cu conştiinciozitate şi cu profund respect faţă de meseria de dascăl este un act de justiţie pedepsirea celor care au fost găsiţi vinovaţi în acest an”, a mai spus Ada Macovei. (G.E.)