Macaleţi: Situaţia este critică. Am cărat oameni cu sănii cu cai

 

Prefectul Costică Macaleţi a avut o intervenţie în direct la postul de televiziune Antena 3, în care a catalogatsituaţia de la Botoşani ca fiind una critică. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a participat la acţiunile de salvare a oamenilor înzăpeziţi pe drumurile din judeţ, în unele cazuri sinistraţii fiind salvaţi cu sănii trase de cai.

„Gravida de la Săveni pregătită să urce în salvare”

Situaţia în judeţul Botoşani este foarte critică. Noi ne-am mobilizat foarte tare pentru a rezolva Codul Galben în condiţii bune şi fără evenimente, avem un caz la Săveni unde intervenim cu o echipă SMURD a pompierilor, cu o salvare şi cu Armata. Avem două autofreze care vin dintr-un capăt şi din celălalt pentru a peria drumul, sperăm ca în două, trei ore să ajungă la Botoşani. Gravida de la Săveni deja este pregătită să se urce în salvare, este sub asistenţă medicală, cred că nu va fi cazul foarte grav”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.

„Am cărat oamenii cu sănii cu cai”

Prefectul a mai declarat că la această oră toate forţele s-au mobilizat şi acţionează în judeţ pentru a salva persoanele care au nevoie de ajutor. „Este viscolul foarte puternic şi dacă intervenim acum, peste jumătate de oră este la loc. Noi am spus prioritatea numărul unu este de a salva vieţile omeneşti sau cei care sunt la necazuri în această perioadă. De aceea am mobilizat Poliţia, poliţiştii de frontieră, pompierii, jandarmii, Armata şi unităţi administrativ teritoriale care toate sunt la datorie, lucrează pentru a nu avea evenimente de oameni cu hipotermie, rămaşi în zăpadă”, a mai afirmat prefectul.
De asemenea, Costică Macaleţi a mai explicat că în două localităţi botoşănene primarii au scos săniile cu cai pentru a salva persoanele înzăpezite. „Am avut ieri două blocaje la Păltiniş şi Avrămeni. La unul din blocaje am fost şi eu, timp de patru ore a trebuit să cărăm autoturismele şi oamenii cu sănii cu cai, cu buldozer, cu tot ce am avut la dispoziţie. Primarii sunt pregătiţi cu şcolile încălzite să ofere ceai şi mâncare”, a mai spus prefectul. 
CITEŞTE:
ACUM: Armata în drum spre Săveni la o gravidă: fătul posibil decedat