Șeful județului, mesaj pentru toți botoșănenii: Această zi a schimbat cursul istoriei noastre

Cu prilejul împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani a transmis tuturor botoșănenilor un mesaj.

 

Redăm mai jos integral comunicatul de presă cu mesajul președintelui Consiliului Județean Botoșani, venit pe adresa redacției: 

 

”Astăzi, 24 ianuarie 2017, zi de sărbătoare națională, am putea să ne găsim, cu toţii, răgazul sufletesc să ne gândim că în urmă cu 158 de ani, la Bucureşti, se săvârșea unul din actele de cea mai mare importanţă din istoria poporului nostru: Unirea sub un singur domnitor a celor două ţări româneşti libere.

 

Această zi a schimbat cursul istoriei noastre, îndreptându-ne pe calea civilizaţiei, a modernităţii şi independenţei naţionale, a unităţii statale, pregătindu-ne drumul spre ceea ce  se va numi România Mare. Unirea de la 24 ianuarie 1859 a fost un act care s-a răsfrânt asupra tuturor domeniilor vieţii noastre sociale, economice, culturale, statale, fiind un moment de răscruce ce ne va aminti cu emoție și mândrie de  dorința de unitate a poporului român. 

 

Prin propriile-i forţe, poporul român realizase Unirea şi întemeiase statul său naţional. ”Unirea naţiunea a făcut-o” avea să declare M. Kogălniceanu în 1862. Şi, fără îndoială, 24 ianuarie este un simbol al unităţii şi solidarităţii naţionale, fiind, pe de-o parte, data Unirii Mici, fără de care nici Unirea cea Mare din 1918 nu s-ar fi realizat, iar, pe de altă parte, reprezentând  momentul în care statul român a intrat în perioada sa modernă, inclusiv prin reformele pe care Alexandru Ioan Cuza avea să le iniţieze ulterior. 

 

Aşadar, 24 ianuarie este un moment care nu se înscrie în analele istoriei noastre doar ca o zi de emoționante aduceri aminte, de omagiere a unor iluştri înaintaşi care au înţeles că, mai presus de persoana lor, se află România… 24 ianuarie rămâne un reper naţional spre care trebuie să ne întoarcem mereu.”