Fostul preşedinte al PDL Dorohoi neagă orice negociere cu liberalii. Sergiu Lungu a ţinut să contrazică informaţiile lansate chiar de unul dintre liderii democrat-liberali precum că ar discuta cu PNL pentru a-l susţine la alegerile pentru Primărie din 2012.
„Sunt zvonuri ba că trec la PSD, ba la PNL, într-o lună de zile cred că o să trec pe la toate partidel. Nu am discutat cu nimeni absolut nimic, cu nici un şef de partid. Cîte nu se aud… Acum trei săptămîni eram deja la PSD, vorbit cu Marcu, desemnat candidat…”, a declarat fostul primar de Dorohoi. Acesta a ocupat pînă de curînd prima funcţie din PDL Dorohoi, dar a renunţat la ea pe fondul reproşurilor ce i-au fost aduse de către şefii de la judeţ din cauza rezultatelor obţinute la alegerile prezidenţiale. „Am zis că, dacă voi consideraţi că sunteţi nemulţumiţi, eu fac un pas înapoi”, a mai spus Sergiu Lungu.
„Duşmanilor le este frică de mine”
Duminică au loc alegeri în organizaţia celui de-al doilea municipiu al judeţului, iar cărţile par făcute pentru Valerian Andrieş, directorul Spitalului Municipal Dorohoi. Lungu nu şi-a mai depus candidatura şi după unele neînţelegeri pe care le-a avut atît cu consilierii locali de la PDL, cît şi cu cei de la PNL şi PSD. „Exact cum dau în Băsescu, tot mă toacă, mă toacă să scape de mine. Duşmanilor le este frică de mine. Chiar dacă nu mai sunt primar le este frică că aş putea reveni”, a concluzionat Sergiu Lungu. În 2004 el a ieşit primar pe listele PSD, după care a trecut la PDL şi a candidat din partea acestei formaţiuni, însă a pierdut în turul al doilea în faţa viceprimarului din timpul mandatului său, Dorin Alexandrescu.