Lupaşcu, prima zi la Primărie – AFLĂ ce va face

 

Cătălina Lupaşcu şi-a început activitatea în fruntea Primăriei municipiului Botoşani de luni, 2 septembrie 2013, după ce în şedinţa ordinară din 29 august 2013 a fost învestită pe funcţia de viceprimar prin votul consilierilor locali.

Cătălina Lupaşcu s-a prezentat în fostul birou al lui Viorel Iliuţă încă de la prima oră a dimineţii de astăzi şi şi-a început treaba prin a trece în revistă atribuţiile primite dar şi prin a convoca o şedinţă cu şefii serviciilor pe care le are în coordonare.
Prima zi de muncă la conducerea municipiului Botoşani. Astăzi undeva în jurul orei 12:00 voi avea o întâlnire cu şefii serviciilor pe care le am în coordonare, o şedinţă de lucru pentru a vedea situaţia actuală, priorităţile pentru toamna aceasta şi desigur obiectivele pentru anul în curs. Cu siguranţă intru direct în pâine cu siguranţă, deoarece nu este timp”, a declarat Cătălina Lupaşcu în prima sa zi de muncă.
În urma unei decizii dată de primarul Ovidiu Portariuc, Cătălina Lupaşcu va avea următoarele atribuţii: stare civilă, elaborarea planului urbanistic general al municipiului Botoşani, coordonarea acţiunilor de inventariere al bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Botoşani, organizarea şi exercitarea în concret a activităţii din domeniul situaţiilor de urgenţă, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, dezvoltare urbană, conducerea activităţii comisiei tehnice de aplicare a Legii10/2001, coordonarea activităţilor de organizare a executării şi executarea în concret a actelor normative de interes general şi local privind administrarea domeniului public şi privat al municipiului Botoşani, coordonarea activităţii compartimentului agenţi economici, coordonarea activităţilor instituţiilor de cultură din subordinea Consiliului Local şi executarea în concret a activităţilor serviciilor publice de interes local privind locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative ale municipiului Botoşani.
CITEŞTE:
 Doar o zi de pace în USL: PSD-iştii i-au redescoperit pe liberali ameţiţi de somn