Jandarmii fac apel către șoferi să ocolească zona.
Luni, 29 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările festive dedicate sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial din municipiul Botoșani.
Jandarmii botoșăneni, împreună cu polițiștii rutieri, pompierii și polițiștii locali vor lua măsurile necesare în vederea desfășurării ceremonialului militar și religios în condiții de siguranță pentru participanți.
Având în vedere că traficul rutier va fi restricționat între orele 9:30 – 11:10 atât în zona monumentului, la intersecția străzilor Cuza Vodă și Calea Națională, cât și pe străzile adiacente, jandarmii recomandă conducătorilor auto să aleagă alte trasee de deplasare în acest interval orar, iar cetățenilor să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul acestora în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale.