Șefa Centrului Meteorologic Iași despre gerul care a „șocat” botoșănenii: Luna ianuarie este prin definiţie numită ca lună gerar

Mijlocul lunii ianuarie a reprezentat prezența unui val puternic de viscol, vânt, ninsoare şi temperaturi foarte joase.

 

După temperaturile de primăvară înregistrate în perioada sărbătorilor de iarnă și pe timpul primelor zile din 2024, atenţionările meteorologice au luat cu asalt zona Moldovei, inclusiv judeţul Botoşani.

 

Pe lângă disconfortul termic cauzat de vremea friguroasă, botoșănenii au întâmpinat probleme şi în ceea ce privește circulația, fiind destul de frecvent blocaje în trafic din cauza zăpezii.

 

Aşadar, vremea a fost problematică pentru cetăţeni, însă valorile termice sunt corespunzătoare lunii ianuarie, lună încadrată în anotimpul iernii.

 

,,Valorile termice înregistrate până acum sunt normale pentru perioada aceasta. Luna ianuarie este prin definiţie numită ca lună gerar. Fondul vremii este un fond de vreme de iarnă cu temperaturi maxime – sunt zile în care vor rămâne sub 0 grade Celsius, sunt zile în care vor creşte uşor peste 0 grade. În schimb, cele din cursul nopţilor vor atinge limita de ger de -10 grade Celsius.”

 

Gina Tiron, directorul Centrului Meteorologic Regional Moldova Iași, pentru Botoșăneanul

 

Aşadar, condiţiile de vreme prezente sunt adaptate primei luni din an, chiar dacă temperaturile scăzute sunt în mare parte o problemă pentru botoşăneni.