Luna de miere şi mandatul de rahat

 

„Dă-i unuia o funcţie ca să vezi ce om este”, e o vorbă de prin români, care, din nefericire, o tot „verificăm” pe propria piele. Şi mă gîndesc în primul rînd la cei datorită cărora, vrem sau nu vrem, ne place ori nu ne place, în bună parte trăim aşa cum trăim. Sînt oameni care ani de zile, atît timp cît stau în opoziţie, lucrează la privat şi nu prea au treabă cu o funcţie publică sînt (sau mai bine zis, par) normali. Odată ajunşi însă „la butoane” se întîmplă un fenomen tare ciudat. Devin pur şi simplu alţi oameni. Parcă se injectează cu aroganţă, cu tupeu, cu nesimţire. „În campanie îţi răspund şi la bipuri, acum îţi închid telefonul”, îmi spunea joi un coleg, ilustrînd metamorfoza pe care o suferă oamenii politici sau aşa-zişii „tehnocraţi” băgaţi pe tot felul de posturi cheie.

Uitaţi-vă la Ţurcanu, care şi-a ejectat toţi oamenii care l-au făcut parlamentar. Pardon, nu chiar toţi, mai e unul, mai exact una, care n-a avut parte de tratamentul acesta. Sau uitaţi-vă la vicele de la Primărie care cică pe el nu îl obligă nimeni să dea relaţii jurnaliştilor, că doar lucrează la SC Primăria SRL, iar salariul şi-l ia de la o firmă de pompe funebre. Şi este exact acelaşi vice care în campanie era tît de volubil, de amabil, de zîmbitor, dar şi campania asta e ca şi unele căsnicii, adică e o lună de miere urmată de cîţiva ani de rahat. Bine, am putea să privim şi uşile izbite, reproşurile, gesticulările şi crizele de nervi de la cancelaria prefectului, dar mă rog, aşa e cînd directorul de cancelarie îşi permite să-i închidă telefonul în nas subprefectului. Că doar amîndoi au treburi pe la INA.

Ce să mai spun despre directorul nedirector de la Agricultură, care primeşte ordinul de destituire, dar o face pe-a directorul în continuare. Sînt oameni care au impresia că funcţiile pe care vremelnic le ocupă, le aparţin. Îmi aduc aminte că, în urmă cu ceva ani, cînd s-a schimbat şeful la Direcţia Silvică, noul venit era un soi de prizonier în birou pentru că omul pe care îl înlocuise nu-i lăsase decît cheia de la uşă, în rest toate sertarele şi dulapurile erau închise.

Şi mai elocvent este ce s-a întîmplat însă cu medicul Cornel Enache. Într-un an de zile cît a fost manager la „Mavromati” nu mi-a răspuns nici măcar o singură dată la telefon. Dacă venea marţi la Prefectură spunea „vorbim joi”... Ei bine, la cîteva ore după ce a fost dat afară a vorbit sîmbătă dimineaţă. Pentru prima dată mi-a răspuns la telefon. Chestia e că deja nu mai era director... Injecţia cu aroganţă îţi pierduse probabil efectul.

Sergiu BĂLĂŞCĂU