Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul "Henri Coandă".

Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.
Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului, potrivit știrileprotv.ro