Lumea fotbalului a descoperit rivalul lui Stanciu la FC Botoșani: Cel mai bun decar din România

”Stanciu are rival în play-out”, titrează Gazeta Sporturilor după Petrolul Ploiești – FC Botoșani 0 – 4. Publicația remarcă evoluția coordonatorului de joc al roș-alb-albaștrilor, Gonzalo Cabrera, autorul a două goluri și a unei pase de gol.

 

Argentinianul Gonzalo Cabrera a reuşit o dublă pentru trupa moldavă, cu două şuturi din afara careului, iar tehnicianul Leo Grozavu a ţinut să-l laude pe mijlocaş la finalul partidei.

"E cel mai bun decar din România", a spus, convins, Grozavu, despre jucătorul de 27 de ani.

Sud-americanul joacă însă că numărul 15 pe tricou, 10 purtând la Botoșani încă din Liga 2 Gabriel Vașvari, responsabilul loviturilor de la 11 metri.

 

CITEȘTE ȘI:

FC Botoșani, echipa extremelor - S-a descătușat la Ploiești și a bătut Petrolul cu 4 - 0 FINAL

 

"Băieţii s-au mobilizat foarte bine, am apelat la orgoliul lor. Ei sunt artizanii victoriei. Le-am spus că eu cred că ei pot mult mai mult, nimeni nu i-a certat după înfrângeri şi eram convins că nu se va întâmpla ca la meciul cu CFR. Am reuşit o primă repriză fantastică, ne-am făcut ocazii şi în repriza a doua. Vreau să remarc publicul ploieştean, pentru că puţine echipe din România au un public care să-i aplaude şi la înfrangere pe favoriţi. Lui Cabrera i-am dat multă încredere, eu sunt convins că e cel mai bun decar din România", a declarat Leo Grozavu imediat după meci, la Dolce Sport.
Graţie victoriei de vineri, FC Botoşani ajunge la 24 de puncte după etapa a opta a play-out-ului şi urcă până pe locul patru.