Lumea bună a orașului adunată la concertul fraților care sunt considerați genii în muzică – VIDEO & GALERIE FOTO

Un eveniment select care s-a adresat unei categorii de public restrânsă. Turneul internațional „Stradivarius Opera” a ajuns la Botoșani într-o zi mohorâtă de toamnă, un 17 noiembrie care a încălzit cel puțin, sufletele celor care i-au ascultat pe artiști.

 

Stradivarius Opera la Botoșani 

 

A fost un eveniment cu „dress-code” și șampanie fină, socializare și muzică de calitate la care au răspuns numeroși botoșăneni iubitori de operă și muzică de cameră. Mai ales că recitatul susținut de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica a fost de rangul scenelor internaționale.

 

Frații artiști au fost introduși în atmosfera botoșăneană de Cătălin Sava, muzicolog și jurnalist, realizator de emisiuni de muzică clasică. I-a numit „români care paradoxal sunt mai cunoscuți în străinătate decât în țara lor” care au dăruit Botoșaniului „un concert de povestit nepoților”:

 

„Nu e un repertoriu liniștit, nu e un repertoriu cu care ne întâlnim în mod nomal pe o scenă de filarmonică sau ateneu. E un program special. Sunt piese de o virtuozitate incredibilă, pe care nu le va cânta oricine. Recitalul extraordinar se referă exact la acest lucru. La o muzică extraordinară interpretată de doi frați artiști extraordinari”.

 

Vioară de valoare inestimabilă 

 

Despre vioara Stradivarius care a ajuns la Botoșani probabil că puține persoane i-au estimat prețiozitatea. Iar cei care au avut ocazia să asculte muzica redată de Răzvan Stoica se află probabil în rândul privilegiaților.

 

„Și faptul că vă veți întâlni cu vioara Stradivarius din 1729 ține tot de acest domeniu al extraordinarului. I-a aparținut unui violonist pe nume Ernst, un muzician, compozitor care a fost un rival și un fan al lui Niccolo Paganini. Are o istorie foarte frumoasă”,

Cătălin Sava, muzicolog și jurnalist

 

70

de tineri violoniști s-au luptat pentru această vioară la un concurs după care românul Răzvan Stoica a fost declarat câștigător și deținător al viorii Stradivarius.

 

Mai sunt 300 de astfel de viori în lume în stare funcțională și sunt donate artiștilor.

 

„O vioară dacă nu este cântată se strică. O vioară trebuie să fie muncită și trebuie să fie luată de cineva genial. Până la urmă, chiar dacă vorbim de o vioară la un preț inestimabil, nu o să vă spun cât face vioara lui Răzvan, ar trebui să stau să o păzesc în drumul lor spre Odorheiu Secuiesc. E o vioară inestimabilă, dar oricât ar costa o vioară până la urmă e o cutie de lemn dacă nu e cântată de cine trebuie”,

Cătălin Sava, muzicolog și jurnalist

 

Programul a fost descris ca fiind superb și a inclus: Paganini – Introducere și variațiuni “I Palpiti” de G. Rossini, Bizet/Waxman – Fantezia “Carmen”, Tchaikovsky – Aria lui Lenski din Opera Evgheni Oneghin, J. Massenet – “Meditație” din opera Thaïs și Stravinsky – Suita “Pulcinella”.

 

Despre artiști:

 

Răzvan Stoica este unul dintre cei mai apreciați tineri violoniști ai timpului nostru. A evoluat ca solist alături de dirijori și orchestre de renume mondial și a obținut peste 24 de premii naționale și internaționale la competiții prestigioase, dintre care amintim obținerea Marelui Premiu al concursului “Strad Prize” (Salzburg, Austria) în anul 2013, concurs în urma căruia i-a fost oferită o vioară Antonius Stradivarius 1729.

 

Andreea Stoica este pianistă și în cariera solistică a colaborat cu numeroase orchestre din Europa, Asia, SUA. La fiecare apariție a obținut diverse premii și critici pozitive privind interpretarea sensibilă și tehnica pianistică impecabilă. De altfel, artista dovedește de fiecare dată muzicalitatea înnăscută prin abordarea unui repertoriu divers, maniera de execuție a partiturii fiind perfect adaptată stilului componistic.